Stela și Arșinel, o pereche fără pereche. Ce mărturisire emoționantă făcea actorul, în luna iunie, la aniversarea celor 83 de ani: „Îmi doresc să fiu pe scenă, cu Stela Popescu. Din momentul în care nu a mai fost Stela, nu a mai fost nimic”

Stela și Arșinel, o pereche fără pereche. Ce mărturisire emoționantă făcea actorul, în luna iunie, la aniversarea celor 83 de ani: Îmi doresc să fiu pe scenă, cu Stela Popescu. Din momentul în care nu a mai fost Stela, nu a mai fost nimic
Publicat: 29/09/2022, 20:48
Actualizat: 29/09/2022, 21:26

Alexandru Arșinel a murit, joi seară, la vârsta de 83 de ani. Actorul era internat la Spitalul Universitar din Capitală, în secția de Terapie Intensivă, după ce a avut nevoie de asistență medicală. Pe 4 iunie 2022, la împlinirea vârstei de 83 de ani, marele actor destăinuia marea sa dorință, aceea de a reveni pe scenă, dar nu singur, ci împreună cu regreta sa prietenă și parteneră de scenă, Stela Popescu, cu care a făcut ani buni „o pereche fără pereche”, fiind considerați cuplul de aur al teatrului românesc.

Căci, vorba aceea, cine nu-și amintește scenetele și dialogurile spumoase cu care cei doi mari actori ne-au încântat Revelioanele, talentul enorm și dragostea lor pentru cel mai frumos rol: acela de a fi mereu în fața publicului și de a primi aplauze la scenă deschisă.

Reamintim că actrița Stela Popescu s-a stins din viață în 2017, iar de atunci Alexandru Arșinel a recunoscut, în repetate rânduri, că nimic nu mai este la fel și că îi este atât de dor să mai fie pe scenă cu Stela, să joace împreună, să-i facă pe oameni să râdă și să se bucure de magia teatrului.

”De ziua mea am ceea ce îmi doresc, o întâlnire cu toată familia”

”De ziua mea, am ceea ce îmi doresc. O întâlnire cu toată familia. Nu doar cu copiii, ci și cu nepoții. Ei au inițiat asta, iar eu sunt chiar bucuros că ne strângem toți, în jurul unei mese, să stăm de vorbă, așa, ca o familie. Nici nu mai vreau vreun cadou, dacă îi am alături pe ei, sunt bucuros, mă simt bine”, declara în luna iunie a acestui an Alexandru Arșinel, într-un interviu pentru fanatik.ro.

Încercat în ultimii ani de mari probleme de sănătate, actorul își dorea enorm să revină pe scenă, acolo unde și-a petrecut cei mai frumoși ani din viața lui, în slujba teatrului și a publicului.

„Aș juca orice, nu îmi pasă, nu am pretenții. Vreau să joc, să cânt, să fac oamenii să râdă. Asta a și fost marea mea fericire a vieții mele, să îi facă, măcar un pic, să zâmbească pe oameni, de pe scenă”, spunea Alexandru Arșinel.

„Din momentul în care nu a mai fost Stela, pot să zic că nu a mai fost nimic”

„Cred că cea mai frumoasă aniversare a mea a avut loc cu mulți ani în urmă. Am avut, cu siguranță, multe momente frumoase, cele mai multe sunt legate de teatru. Dar cred că cel mai frumos a fost atunci când am avut debutul, la Savoy, cu Stela (n.r. – actrița Stela Popescu). Atunci când ne-am împerecheat pentru scena românească. Cred că a fost o zi importantă nu doar pentru cele câteva sute, mii de spectacole pe care le-am jucat împreună, cât pentru cei peste 20 de ani de teatru. A fost o perioadă extrem de fericită. Din momentul în care nu a mai fost Stela, pot să zic că nu a mai fost nimic. Îmi doresc să fiu pe scenă, cu Stela Popescu, să mai jucăm împreună. Ar fi o mare plăcere, o mare bucurie”, declara în iunie 2022, la ceas aniversar, Alexandru Arșinel.

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Lege pentru românii care au casă la curte. Este interzis lângă gardul vecinului
Viața la bloc. Ce poți face când asociația încalcă legea
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da...
×